Ne fac romanele mai empatici? Ce spun studiile
Un experiment din 2013 a anunțat că ajung câteva pagini de literatură ca să citim mai bine gândurile altora. Rezultatul nu a rezistat la verificare, dar povestea nu se oprește aici.
Despre cărți, citit și tot ce se află între coperte.
Cititul pare firesc, dar creierul nostru nu s-a născut pentru el. Cum reușește o specie fără „organ al lecturii” să transforme niște semne negre în voci, imagini și idei.
Citește articolulCum citim, de ce uităm și ce putem face ca să citim mai mult și mai bine.
Un experiment din 2013 a anunțat că ajung câteva pagini de literatură ca să citim mai bine gândurile altora. Rezultatul nu a rezistat la verificare, dar povestea nu se oprește aici.
Cursurile promit mii de cuvinte pe minut fără pierderi de înțelegere. Cercetătorii care au verificat spun altceva. Ce poți face, totuși, ca să citești mai repede.
Se spune că șase minute de citit reduc stresul cu două treimi. Cifra e mai fragilă decât pare, dar există și dovezi mai serioase. Ce știm și ce contează: cartea sau ecranul.
Nu ai nevoie de mai multă voință, ci de mai puține obstacole. Câteva schimbări mici care fac loc cititului într-o zi obișnuită.
Unele cărți nu se lasă citite ca un roman de vacanță. O metodă veche de peste optzeci de ani, în patru trepte, arată cum te poți apropia de un text care pare peste puterile tale.
Un caiet în care notezi ce ai citit este cel mai simplu mod de a nu pierde cărțile pe drum. Obiceiul are o istorie de câteva sute de ani și câteva variante care merită încercate.
Mulți cititori se simt vinovați când lasă o carte neterminată. Un scriitor francez a trecut asta printre drepturile cititorului, iar o bibliotecară americană a propus chiar o regulă.
Cititul cu voce tare este unul dintre puținele sfaturi pentru părinți asupra cărora cercetătorii cad de acord. Ce aduce copilului și cum arată o lectură bună.
Termini o carte bună și, peste trei luni, abia mai știi despre ce era. E normal. Psihologia memoriei explică de ce și arată câteva metode simple care chiar ajută.
Înțelegem la fel de bine un text citit pe ecran ca unul citit pe hârtie? Zeci de studii spun că depinde de ce citim și cum, iar diferența nu vine de unde ne-am aștepta.
De la tăblițele de lut la tipar: cum a ajuns cartea să arate așa cum o știm.
Imaginea unui incendiu care a nimicit într-o noapte toată știința Antichității e mai mult legendă decât istorie. Povestea reală este mai lentă și, poate, mai tristă.
O carte bună, la prețul unui pachet de țigări, de vânzare într-o gară: în 1935 ideea părea o nebunie. Ea venea însă după patru sute de ani de încercări.
Scrisul nu a fost inventat pentru poezie sau pentru legi, ci pentru a ține socoteala oilor și a orzului. Drumul de la semnele din Sumer la cele două-trei zeci de litere de azi.
O turmă de animale, luni de muncă și mâinile câtorva meșteșugari: atât costa o singură carte înainte de tipar. Drumul unui manuscris, de la piele la legătură.
Timp de trei mii de ani, o carte a însemnat un sul. Forma cu pagini legate la cotor, pe care o considerăm de la sine înțeleasă, s-a impus abia în primele secole ale erei noastre.
Tiparul exista în Asia cu secole înaintea lui. Meritul lui Gutenberg stă în felul în care a pus laolaltă câteva idei, dintre care una, aproape necunoscută, a făcut totul posibil.
I-a luat mai bine de o mie de ani să ajungă din China în Europa. Povestea materialului fără de care tiparul nu ar fi avut pe ce să tipărească.
Prima tiparniță din Țara Românească a pornit la doar o jumătate de secol după Gutenberg. I-au mai trebuit apoi câteva decenii ca să tipărească și în limba română.
Cum se fac, se vând și se premiază cărțile, plus câteva curiozități.
Cifrele de pe cotorul cărților de la bibliotecă nu sunt un cod secret al bibliotecarilor. Sunt o hartă a tuturor cunoștințelor, împărțită în zece, inventată acum un secol și jumătate.
Au apărut în anii 1930, pentru cei care își pierduseră vederea. Astăzi sunt formatul de carte care crește cel mai repede. Și da, cercetările spun că a asculta o carte nu e trișat.
Cele 13 cifre de deasupra codului de bare nu sunt puse la întâmplare. Spun din ce țară vine cartea, cine a publicat-o și conțin chiar o cifră care verifică dacă restul sunt corecte.
Ecranul unui cititor electronic nu luminează și poate arăta aceeași pagină săptămâni întregi fără curent. Secretul stă în milioane de capsule cât firul de păr.
Optsprezece oameni, sute de propuneri, o listă scurtă ținută secretă cincizeci de ani. Ce se întâmplă între ianuarie și octombrie în spatele ușilor Academiei Suedeze.
De ce au cărțile pagini albe la sfârșit, de ce unele se desfac și altele nu, și cum ajunge un fișier de pe calculator un volum cu cotor. O vizită într-o tipografie.
O carte bine așezată în pagină se citește fără să-i observi literele. Câteva sute de ani de meșteșug stau în spatele acestei invizibilități.
Mirosul de anticariat, cu ceva de vanilie, de migdale și de iarbă uscată, este de fapt hârtia care se descompune încet. Chimiștii l-au analizat și îl folosesc pentru a afla cât de bolnavă e o carte.
De ce Eminescu poate fi tipărit de oricine, iar un roman apărut acum cincizeci de ani nu. O explicație pe scurt a dreptului de autor și a domeniului public.