Cum a apărut scrisul: de la contabilitate la alfabet

Timp de zeci de mii de ani, oamenii au vorbit fără să scrie. Tot ce știa o comunitate trebuia ținut minte și spus mai departe. Apoi, acum puțin peste cinci mii de ani, cineva din sudul Mesopotamiei a apăsat un băț de trestie într-o bucată de lut moale ca să noteze câte ceva dintr-un depozit. De acolo începe tot ce numim istorie.

Totul a început cu socotelile

Cele mai vechi texte cunoscute provin din orașul sumerian Uruk, din sudul Irakului de azi, și datează din jurul anilor 3400–3300 î.Hr. Nu sunt poeme și nici rugăciuni. Sunt evidențe: atâtea oi, atâtea măsuri de orz, atâtea vase de bere, primite sau predate de cutare.

Orașele crescuseră destul de mult încât templele și palatele să administreze turme, ogoare și mii de oameni. Memoria unui om nu mai ajungea. Cercetătoarea Denise Schmandt-Besserat a propus o explicație pentru pasul dinaintea scrisului: timp de milenii, oamenii din Orientul Apropiat folosiseră mici jetoane de lut, de forme diferite, pentru a număra bunuri. Cu timpul, jetoanele au început să fie închise în bile de lut pe care se imprima forma lor, iar apoi cineva a observat că semnele imprimate ajung, fără jetoane. Teoria nu e acceptată în toate detaliile, dar legătura dintre numărat și primele semne scrise este în general recunoscută.

De la desen la sunet

Primele semne erau desene simplificate: un cap de bou pentru „bou”, un spic pentru „orz”. Un asemenea sistem poate nota lucruri, dar nu poate nota o limbă. Cum scrii un nume de persoană? Cum scrii „a dat”, „va da”, „nu a dat”?

Soluția a fost principiul rebusului: folosești un semn nu pentru ce înfățișează, ci pentru cum sună. Este pasul hotărâtor, pentru că din acel moment scrisul poate reda orice se poate spune. În câteva secole, semnele sumeriene au devenit o combinație de semne-cuvânt și semne-silabă.

S-a schimbat și forma lor. Liniile curbe se trasează greu în lut, așa că scribii au început să apese colțul unei trestii tăiate, ceea ce lasă o urmă în formă de cui. De aici numele de scriere cuneiformă, de la cuvântul latin pentru „cui”. A fost folosită aproape trei mii de ani, pentru mai multe limbi, de la sumeriană și akkadiană până la hitită.

Inventat de mai multe ori

Scrisul a apărut independent în mai multe locuri din lume:

• În Egipt, hieroglifele apar cam în aceeași perioadă ca scrierea sumeriană. Specialiștii discută încă dacă egiptenii au preluat ideea din Mesopotamia sau au ajuns singuri la ea.
• În China, cele mai vechi inscripții sigure sunt cele de pe oase și carapace de broască țestoasă, folosite la ghicit, din a doua jumătate a mileniului al II-lea î.Hr. Semnele de atunci sunt strămoșii direcți ai caracterelor chinezești de azi.
• În America Centrală, popoarele din regiune, între care mayașii, au creat sisteme proprii, fără nicio legătură cu Lumea Veche.

Faptul că oameni care nu aveau cum să se cunoască au ajuns la aceeași soluție sugerează că scrisul apare aproape inevitabil atunci când o societate devine destul de mare și de complicată.

Marea simplificare: alfabetul

Scrierea cuneiformă și hieroglifele aveau sute de semne. Învățarea lor dura ani, iar scribii formau un grup restrâns de specialiști. Ideea care a schimbat asta a fost să notezi nu cuvinte sau silabe, ci sunetele izolate ale limbii, care sunt doar câteva zeci.

Cele mai vechi urme ale acestei idei sunt niște inscripții scurte din peninsula Sinai și din Egipt, de la începutul mileniului al II-lea î.Hr. Se pare că vorbitori ai unei limbi semitice, care lucrau pentru egipteni, au luat câteva hieroglife și le-au folosit doar pentru primul sunet al cuvântului pe care îl reprezentau în limba lor. Semnul pentru „casă”, bet, a ajuns să noteze sunetul b.

Fenicienii, negustori de pe coasta Libanului de azi, au dus sistemul la o formă stabilă, cu 22 de semne, toate consoane. Pe corăbiile lor, alfabetul a ajuns în toată Mediterana.

Grecii adaugă vocalele

În jurul secolului al VIII-lea î.Hr., grecii au preluat literele feniciene. Limba lor nu se putea scrie bine doar cu consoane, așa că au folosit câteva semne feniciene de care nu aveau nevoie pentru a nota vocalele. Alef a devenit alfa, he a devenit epsilon. A rezultat primul alfabet care notează toate sunetele unui cuvânt.

Din alfabetul grec se trag, prin etrusci, alfabetul latin, cu care e scris și acest text, și, mai târziu, cel chirilic. Chiar cuvântul „alfabet” este făcut din numele primelor două litere grecești, care la rândul lor vin din cuvintele feniciene pentru „bou” și „casă”. Dacă întorci un A cu vârful în jos, mai poți ghici capul cu coarne.

Ce a schimbat scrisul

Urmările se văd peste tot. Legile au putut fi fixate și consultate. Cunoștințele au putut fi adunate de la o generație la alta, în loc să fie reînvățate. Un om a putut vorbi cu altul aflat la mare distanță sau născut cu secole mai târziu.

Nu toată lumea a fost încântată. Într-unul dintre dialogurile lui Platon, Socrate povestește un mit în care un rege egiptean respinge darul scrisului: oamenii, spune el, vor înceta să își folosească memoria și vor avea doar aparența înțelepciunii. Știm despre această obiecție pentru că Platon a pus-o în scris.