Primele cărți tipărite la români: de la Macarie la Biblia de la București

În 1508, la mai puțin de șaizeci de ani după Biblia lui Gutenberg, în Țara Românească ieșea de sub teasc o carte. Era scrisă în slavonă, nu în română, și era o carte de slujbă. Până la primele tipărituri în limba vorbită de oameni aveau să mai treacă vreo cincizeci de ani.

De ce slavonă?

În Evul Mediu, românii din Țara Românească și din Moldova foloseau în biserică și în cancelaria domnească slavona, la fel cum Apusul folosea latina. Era limba cultă a lumii ortodoxe din această parte a Europei. Româna se vorbea, dar se scria rar, și atunci cu litere chirilice.

Cel mai vechi text românesc păstrat, care poate fi datat cu siguranță, nu este o carte, ci o scrisoare. În 1521, negustorul Neacșu din Câmpulung îi scria judelui Brașovului ca să îl prevină despre mișcările oștii turcești la Dunăre. Faptul că scrisoarea curge firesc arată că româna se mai scrisese și înainte, dar acele texte s-au pierdut.

Macarie și Liturghierul din 1508

Prima tiparniță de pe teritoriul României de azi a fost adusă de domnitorul Radu cel Mare. Meșterul ei era ieromonahul Macarie, un călugăr care învățase meșteșugul la Veneția și tipărise mai înainte în Muntenegru, la Cetinje, până când înaintarea otomană a pus capăt tipografiei de acolo.

În 1508, Macarie a terminat un Liturghier în slavonă, prima carte tipărită în spațiul românesc. Au urmat un Octoih, în 1510, și un Tetraevanghel, în 1512, sub domnia lui Neagoe Basarab. Sunt cărți frumoase, cu inițiale împodobite și frontispicii în care apare stema Țării Românești.

Unde anume a lucrat Macarie nu se știe sigur. Cel mai des este pomenită Târgoviștea, capitala de atunci, dar unii cercetători au propus și mănăstirea Bistrița, din Oltenia.

Sibiu, 1544: o carte pierdută

Primele tipărituri în limba română au apărut în Transilvania, într-un context aparte. Reforma lui Luther cerea ca fiecare popor să citească Scriptura în limba lui, iar sașii, deveniți luterani, au încercat să îi câștige și pe români.

În 1544, la Sibiu, a fost tipărit un catehism luteran în limba română. Socotelile orașului consemnează plata făcută meșterului Filip, dar niciun exemplar nu s-a păstrat. Tot de numele lui Filip se leagă un evangheliar cu text slavon și românesc, tipărit câțiva ani mai târziu, din care a rămas un fragment.

Diaconul Coresi

Omul care a pus cu adevărat limba română sub teasc a fost diaconul Coresi, un tipograf venit de la Târgoviște și stabilit la Brașov. Între 1559 și începutul anilor 1580, a tipărit acolo, cu sprijinul conducătorilor sași ai orașului, peste treizeci de cărți, în slavonă și în română.

Dintre cele românești:

• Întrebare creștinească, un catehism, cea mai veche carte tipărită în română care s-a păstrat;
• Tetraevanghelul din 1561, cele patru evanghelii în românește;
• Apostolul, Liturghierul și Psaltirea din 1570, apoi o Psaltire cu text slavon și românesc alăturat;
• Evanghelia cu învățătură din 1581, o culegere de predici și ultima lui lucrare mare.

Coresi nu a tradus el însuși textele. A folosit traduceri manuscrise mai vechi, făcute probabil în nordul Transilvaniei și în Maramureș, pe care le-a adaptat la graiul din sudul Transilvaniei și din nordul Munteniei. Pentru că tipăriturile lui au circulat în toate ținuturile locuite de români, acest grai a ajuns să stea la baza limbii literare. Într-una dintre prefețe, Coresi își explică alegerea cu o idee luată de la apostolul Pavel: mai bine cinci cuvinte cu înțeles decât zece mii într-o limbă străină.

În 1582, la Orăștie, fiul său Șerban a tipărit, împreună cu alt meșter, Palia de la Orăștie, prima traducere românească a primelor două cărți ale Vechiului Testament.

Secolul al XVII-lea: limba română intră în biserică

După o pauză de câteva decenii, tiparul a fost reînviat de doi domnitori. În Țara Românească, Matei Basarab a sprijinit tiparnițele de la Câmpulung, Govora și Târgoviște. La Govora a apărut, în 1640, o Pravilă, prima culegere de legi tipărită în română.

În Moldova, Vasile Lupu a întemeiat o tiparniță la Iași, cu ajutorul mitropolitului Kievului, Petru Movilă, el însuși fiu de domn moldovean. Acolo a apărut, în 1643, Cazania mitropolitului Varlaam, o carte de predici scrisă într-o română limpede și frumoasă, răspândită în toate cele trei țări. Prefața ei se adresează întregii „seminții românești”.

În Transilvania, la Alba Iulia, a fost tipărit în 1648 Noul Testament de la Bălgrad, prima traducere integrală a Noului Testament. În prefața lui, mitropolitul Simion Ștefan observă că românii din diferite ținuturi vorbesc puțin diferit și compară cuvintele cu banii: sunt bune acelea care umblă în toate țările.

Biblia de la București, 1688

Capătul acestui drum este Biblia de la București, prima traducere completă a Scripturii în limba română. A fost tipărită în 1688, din porunca domnitorului Șerban Cantacuzino, și terminată la începutul domniei lui Constantin Brâncoveanu. La traducere au lucrat mai mulți cărturari, între care frații Radu și Șerban Greceanu, folosind și o traducere mai veche a Vechiului Testament, făcută de moldoveanul Nicolae Milescu.

Este un volum mare, de peste nouă sute de pagini, cu textul pe două coloane. Pentru limba română a însemnat ce au însemnat traducerile Bibliei pentru alte limbi europene: dovada că în ea se poate spune orice.

Ce a urmat

Aproape toate aceste cărți erau bisericești, iar tiparul a rămas multă vreme legat de mitropolii, mănăstiri și curțile domnești. Literele au rămas chirilice până în secolul al XIX-lea. Alfabetul latin a fost introdus oficial abia în jurul anului 1860, după o perioadă de trecere în care s-a scris cu un amestec al celor două.