De ce e în regulă să abandonezi o carte

Există cititori care termină orice carte au început, oricât de mult i-ar plictisi. O fac dintr-un simț al datoriei: față de autor, față de banii dați, față de imaginea lor de oameni care duc lucrurile la capăt. Alții lasă cărți la jumătate, dar cu un sentiment de vină. Și unii, și alții pierd ceva.

Drepturile cititorului

În 1992, scriitorul francez Daniel Pennac, fost profesor de literatură, a publicat un eseu despre cum ajung copiii să urască cititul și cum ar putea fi readuși la el. Cartea se încheie cu o listă devenită celebră: zece drepturi ale cititorului. Printre ele:

• dreptul de a nu citi;
• dreptul de a sări pagini;
• dreptul de a nu termina o carte;
• dreptul de a reciti;
• dreptul de a citi orice;
• dreptul de a citi oriunde.

Ideea lui Pennac este că cititul e o plăcere liberă, iar plăcerea nu poate fi impusă. Verbul „a citi”, scrie el, nu suportă imperativul, la fel ca „a iubi” sau „a visa”. Un cititor care are voie să renunțe la o carte este unul care se va întoarce la cărți.

Capcana costului deja plătit

Motivul pentru care continuăm o carte care nu ne place are un nume în psihologie: eroarea costului irecuperabil. Am investit deja bani și ore, așa că ni se pare o risipă să ne oprim. Economiștii și psihologii au arătat de mult că acest raționament e greșit. Orele deja citite sunt cheltuite oricum. Singura întrebare utilă privește orele care urmează: vreau să le petrec cu această carte sau cu alta?

Mai e o socoteală care pune lucrurile în perspectivă. Un om care citește două cărți pe lună, timp de cincizeci de ani, ajunge la vreo 1.200 de cărți într-o viață. Doar într-un singur an se publică în lume sute de mii de titluri noi. Fiecare carte terminată din încăpățânare ia locul uneia care ți-ar fi plăcut.

Regula celor 50 de pagini

Bibliotecara americană Nancy Pearl, cunoscută pentru recomandările ei de lectură, a propus o regulă simplă: dă-i unei cărți 50 de pagini. Dacă după ele nu te-a prins, las-o fără remușcări.

Regula are și o continuare plină de umor. După vârsta de 50 de ani, scade-ți vârsta din 100, iar rezultatul este numărul de pagini pe care i-l datorezi unei cărți. La 60 de ani, 40 de pagini. La 80, 20. Cu cât ai mai puțin timp în față, cu atât îți permiți mai puțin să îl irosești. La 100 de ani, glumește Pearl, ai voie să judeci o carte după copertă.

Uneori nu e cartea, e momentul

A renunța la o carte nu înseamnă a o condamna. De multe ori cartea e bună, dar nu pentru tine, acum. Un roman lent poate fi de necitit într-o perioadă agitată și minunat într-o vacanță. O carte care la douăzeci de ani ți s-a părut plictisitoare te poate lovi din plin la patruzeci, pentru că între timp ai trăit lucrurile despre care vorbește.

De aceea e util să faci diferența între „abandonată” și „amânată”. Unele cărți pleacă din casă. Altele se întorc pe raft, cu semnul de carte lăsat înăuntru.

Cum îți dai seama că e timpul să te oprești

• Citești aceeași pagină a treia oară și nu ții minte nimic.
• Găsești mereu altceva de făcut în loc să citești.
• Ai citit foarte puțin în ultimele săptămâni, deși de obicei citești.
• Te interesează doar cum se termină, nu și drumul până acolo. În cazul acesta, citește ultimul capitol sau un rezumat și mergi mai departe.

Al doilea și al treilea semn sunt cele mai importante. O carte care nu îți place nu îți ia doar orele pe care le petreci cu ea. Te ține departe de citit cu totul, uneori luni întregi.

Când merită să insiști

Ar fi o greșeală să tragi de aici concluzia că trebuie lăsat tot ce cere efort. Sunt cărți grele care răsplătesc răbdarea, iar greul nu e același lucru cu plictisul. Câteva situații în care merită să mai dai o șansă:

• Cartea e dificilă, dar simți că are ce să-ți spună. Înaintezi încet, însă fiecare ședință îți lasă ceva.
• Începutul e lent, dar oameni în care ai încredere spun că se deschide. Unele romane mari au primele o sută de pagini pe post de prag.
• Ai nevoie de ea pentru un examen, pentru meserie sau pentru o discuție la care ții.
• Te deranjează. O carte care te contrazice sau te scoate din ale tale e altceva decât una care te plictisește, și tocmai de aceea poate fi folositoare.

Întrebarea potrivită nu este „e ușor?”, ci „primesc ceva în schimbul efortului?”.

Un cititor liber citește mai mult

Cei care își dau voie să abandoneze nu citesc mai puțin. Dimpotrivă: încep mai multe cărți, riscă mai des cu autori necunoscuți și cu genuri noi, pentru că știu că nu semnează un contract. Iar cărțile pe care le termină sunt cele pe care chiar au vrut să le citească.