Cărțile audio: de unde vin și dacă ascultatul „se pune”

Mulți oameni care ascultă cărți spun asta cu o urmă de jenă, ca și cum ar mărturisi o scurtătură. Ideea că ascultatul e o formă inferioară de citit este însă destul de nouă. Timp de mii de ani, literatura a fost mai întâi auzită: epopeile se recitau, iar în Antichitate și în Evul Mediu se citea de obicei cu voce tare, chiar și de unul singur.

Visul lui Edison

Când Thomas Edison a inventat fonograful, în 1877, a făcut o listă cu lucrurile la care ar putea folosi. Printre primele se aflau „cărțile fonografice, care le vor vorbi orbilor fără niciun efort din partea lor”. Tehnica vremii nu putea duce ideea până la capăt: un cilindru de ceară ținea câteva minute, iar un roman ar fi cerut sute.

Cărțile vorbitoare

Lucrurile s-au schimbat după Primul Război Mondial, din care mulți soldați s-au întors orbi. Fiind adulți, cei mai mulți nu mai reușeau să învețe bine alfabetul Braille.

La începutul anilor 1930, Fundația Americană pentru Nevăzători a pus la punct un disc cu turație mică, pe care încăpea în jur de un sfert de oră pe fiecare față, mult peste discurile comerciale de atunci. Din 1934, Biblioteca Congresului a început să trimită prin poștă „cărți vorbitoare” cititorilor nevăzători, împreună cu aparate speciale pentru redarea lor. Printre primele titluri s-au numărat fragmente din Biblie, Constituția Statelor Unite și piese de Shakespeare.

În Marea Britanie, un serviciu asemănător a pornit în 1935, cu romane de Agatha Christie și Joseph Conrad printre primele înregistrări.

De la disc la telefon

Multă vreme, cartea vorbită a rămas un serviciu pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Publicul larg a descoperit-o treptat:

• 1952. Două tinere din New York, Barbara Holdridge și Marianne Mantell, au înființat casa de discuri Caedmon și l-au convins pe poetul Dylan Thomas să își citească propriile texte. Discul s-a vândut neașteptat de bine și a deschis piața înregistrărilor literare.
• Anii 1970. Caseta audio a făcut posibilă ascultarea în mașină. În 1975, americanul Duvall Hecht, sătul de drumul lung până la serviciu, a înființat o firmă care închiria prin poștă cărți integrale pe casete.
• Anii 1980 și 1990. Marile edituri și-au făcut departamente audio. Au urmat CD-urile.
• 1997. Firma Audible a lansat unul dintre primele aparate portabile pentru sunet digital, cu câțiva ani înaintea iPod-ului. Aparatul nu a avut succes, dar serviciul de descărcare a supraviețuit și a fost cumpărat de Amazon în 2008.

Telefonul inteligent a făcut restul. Astăzi, cartea audio este segmentul care crește cel mai repede în lumea editorială, iar multe titluri apar în același timp pe hârtie, în format electronic și în lectura unui actor.

Înțelegi la fel de bine?

Întrebarea a fost pusă la încercare. Într-un studiu publicat în 2016, psihologul Beth Rogowsky a împărțit participanții în trei grupuri: unii au citit fragmente dintr-o carte de nonficțiune, alții le-au ascultat, iar alții au făcut ambele lucruri deodată. La testele date imediat și la cele date după două săptămâni, nu au apărut diferențe semnificative între grupuri.

În 2019, o echipă de la Universitatea din California, Berkeley, a privit direct în creier. Voluntarii au ascultat și au citit aceleași povestiri în timp ce activitatea cerebrală le era înregistrată. Hărțile care arată cum este reprezentat sensul cuvintelor au ieșit aproape identice în cele două situații. Odată trecut de ochi sau de urechi, textul pare să fie prelucrat în același fel.

Rezultatul are sens. Vorbirea este mai veche decât scrisul, iar cititul se sprijină pe aceleași mecanisme ale limbajului pe care le folosim când ascultăm.

Unde apar totuși diferențe

Psihologul Daniel Willingham, care a scris mult despre citit, face câteva precizări utile:

• Ritmul. Când citești, încetinești singur la un pasaj greu și te întorci cu privirea fără să îți dai seama. La ascultat, vocea merge înainte. Poți derula, dar o faci mult mai rar.
• Textele dificile. Pentru un roman sau o carte de memorii, diferența e neglijabilă. Pentru un text dens, cu argumente complicate, tabele sau formule, cititul are un avantaj.
• Atenția. Ascultăm de obicei făcând altceva. Condusul pe un drum cunoscut sau spălatul vaselor lasă destulă atenție liberă. Scrisul de e-mailuri nu.
• Intonația. Aici are avantaj ascultatul. Un cititor bun pune în voce ironia, ritmul și accentele, care pe pagină trebuie ghicite.

Mai este o diferență, care nu ține de înțelegere: ortografia. Cei care doar ascultă nu văd cum se scriu cuvintele și numele proprii. Pentru copiii care abia învață să citească, ascultatul este un ajutor prețios, dar nu ține locul exercițiului de citit.

Cum să asculți mai bine

• Ascultă o mostră. Vocea contează enorm. Un cititor nepotrivit poate strica o carte bună.
• Potrivește cartea cu activitatea. Pentru drum și treburi casnice merg bine romanele, memoriile, cărțile de istorie povestită.
• Umblă la viteză cu măsură. Mulți ascultă la o viteză ușor mărită fără probleme. Dacă începi să pierzi firul, revino.
• Folosește semnele de carte pentru pasajele la care vrei să te întorci.
• Dă înapoi fără jenă când ți-a fugit gândul. Se întâmplă tuturor.

Se pune, deci?

Dacă scopul este să cunoști o carte, cu povestea, ideile și limbajul ei, atunci da. Cineva care a ascultat „Anna Karenina” o cunoaște. Singura întrebare care contează este ce ți-a rămas din carte, iar aici răspunsul depinde de atenția cu care ai urmărit-o, nu de simțul folosit.