Gutenberg și tiparul: ce a inventat de fapt

Despre Johannes Gutenberg se spune de obicei că a inventat tiparul. Nu este tocmai exact. Cărți tipărite existau în China de vreo șase sute de ani, iar literele mobile fuseseră încercate și ele în Asia. Ce a făcut Gutenberg, la Mainz, pe la 1450, a fost să adune mai multe procedee într-un sistem care funcționa repede, ieftin și la scară mare.

Tiparul dinaintea lui Gutenberg

Cea mai veche carte tipărită cu dată sigură este o scriere budistă, Sutra de Diamant, realizată în China în anul 868. A fost tipărită cu plăci de lemn: textul unei pagini întregi era sculptat în relief, în oglindă, pe o scândură, care era apoi unsă cu cerneală și apăsată pe hârtie.

Pe la 1040, un meșter chinez pe nume Bi Sheng a făcut litere separate din lut ars, care puteau fi așezate, tipărite și apoi refolosite. În Coreea s-au turnat litere din metal, iar cea mai veche carte păstrată tipărită astfel, cunoscută ca Jikji, datează din 1377, cu aproape optzeci de ani înaintea Bibliei lui Gutenberg.

În Asia de Est, literele mobile nu au înlocuit totuși plăcile de lemn. Scrierea chineză are mii de caractere, așa că a păstra și a sorta atâtea litere era mai greoi decât a sculpta pagina întreagă. Un alfabet cu câteva zeci de semne schimbă complet socoteala.

Nu există nicio dovadă că Gutenberg ar fi știut de tiparul asiatic. Cel mai probabil a ajuns la idee pe cont propriu.

Un aurar cu datorii

Gutenberg s-a născut la Mainz, în jurul anului 1400, într-o familie înstărită, și s-a priceput la prelucrarea metalelor. Despre viața lui știm puține lucruri, cele mai multe din acte de judecată, fiindcă a avut de-a face des cu creditorii.

Pentru marele său proiect a împrumutat sume mari de la un om de afaceri, Johann Fust. În 1455, cam în vremea în care Biblia era gata, Fust l-a dat în judecată și a câștigat. Atelierul și o parte din utilaje au trecut la Fust și la ginerele acestuia, Peter Schöffer, fostul ajutor al lui Gutenberg, care au făcut din tipar o afacere prosperă. Gutenberg a murit în 1468, fără să se fi îmbogățit de pe urma invenției.

Cele patru piese ale sistemului

Tiparul de turnat litere. Aceasta este adevărata invenție și cea mai puțin cunoscută. Pentru o singură pagină era nevoie de mii de litere, toate de aceeași înălțime, ca să se alinieze perfect. Gutenberg a construit o mică formă de metal, reglabilă, care se ținea în mână. În fundul ei se așeza o matriță cu forma literei, se turna metal topit, iar în câteva secunde rezulta o literă. Un muncitor putea turna astfel sute de litere identice pe zi.

Aliajul. Literele erau făcute dintr-un amestec de plumb, cositor și stibiu. Se topește la temperatură joasă, se întărește imediat și nu se strânge la răcire, deci litera iese exactă. Rețeta a rămas practic neschimbată timp de cinci sute de ani.

Cerneala. Cerneala copiștilor, pe bază de apă, nu se prinde de metal. Gutenberg a folosit o cerneală pe bază de ulei, asemănătoare cu vopselele pictorilor flamanzi din vremea lui. Negrul din Biblia sa este și astăzi remarcabil de intens.

Presa. Mecanismul cu șurub era vechi și se folosea la stors struguri și măsline. Gutenberg l-a adaptat ca să apese hârtia uniform pe literele unse cu cerneală.

Niciuna dintre aceste piese nu ar fi fost de ajuns singură. Împreună, au făcut ca același text să poată fi reprodus în sute de exemplare identice.

Biblia cu 42 de rânduri

Prima carte mare ieșită din atelier a fost o Biblie în latină, terminată în jurul anului 1455. Are textul așezat pe două coloane, de regulă cu câte 42 de rânduri, de unde și numele sub care e cunoscută.

S-au tipărit aproximativ 180 de exemplare, cele mai multe pe hârtie și o parte pe pergament. Gutenberg a vrut ca volumul să arate ca un manuscris de lux: literele imită scrisul gotic, iar spațiile pentru inițiale au fost lăsate goale, ca să fie pictate de mână după gustul cumpărătorului.

Astăzi se păstrează aproape cincizeci de exemplare, dintre care mai puțin de jumătate sunt complete. Se numără printre cele mai valoroase cărți din lume.

O răspândire fulgerătoare

În 1462, Mainzul a fost cucerit și jefuit în cursul unui conflict local, iar tipografii s-au împrăștiat în toată Europa, ducând meșteșugul cu ei. Până în 1500, existau tipografii în peste două sute de orașe europene. Cărțile tipărite până la acea dată se numesc incunabule, de la un cuvânt latin care înseamnă „leagăn”. Estimările obișnuite vorbesc despre aproximativ 30.000 de ediții și despre milioane de exemplare, mai multe decât copiaseră toți copiștii Europei în secolele dinainte.

Ce a schimbat tiparul

• Prețul. O carte a ajuns să coste de câteva ori mai puțin, apoi de zeci de ori mai puțin, decât un manuscris.
• Texte identice. Doi învățați din orașe diferite puteau discuta despre aceeași pagină. Pentru știință a fost esențial: tabelele, hărțile și desenele anatomice nu se mai stricau cu fiecare copiere.
• Viteza ideilor. Cele 95 de teze ale lui Luther, din 1517, au făcut ocolul Germaniei în câteva săptămâni. Reforma este greu de imaginat fără tipar.
• Limbile naționale. Tipografii aveau nevoie de cumpărători mulți, așa că au tipărit tot mai mult în limbile vorbite, nu doar în latină, și au contribuit la fixarea ortografiei.
• Autorul. Pagina de titlu, numele autorului la vedere și, mai târziu, dreptul de autor sunt toate urmări ale tiparului.

Gutenberg voia, după toate probabilitățile, să câștige bani făcând mai repede ceea ce făceau copiștii. Urmările au mers mult mai departe decât planul lui.