Ne fac romanele mai empatici? Ce spun studiile

Ideea că literatura ne face oameni mai buni este veche și plăcută, mai ales pentru cei care citesc. În ultimii douăzeci de ani, psihologii au încercat să o verifice. Rezultatul este mai modest decât titlurile din presă, dar nu este nul.

Romanul ca simulator de zbor

Psihologul și romancierul Keith Oatley a propus o comparație care a prins: ficțiunea este pentru viața socială ce este simulatorul de zbor pentru piloți. Într-un roman urmărim oameni care vor lucruri, se înșală, mint, iubesc și suferă, și avem acces la ce gândesc, ceea ce în viață nu avem niciodată. Exersăm astfel, fără risc, deprinderea de a ghici ce se petrece în mintea altcuiva.

Psihologii numesc această deprindere teoria minții. Întrebarea este dacă exercițiul din cărți se transferă în realitate.

Primele indicii: cititorii de ficțiune ies mai bine la teste

În 2006, Raymond Mar, Oatley și colegii lor au avut o idee ingenioasă pentru a măsura cât a citit cineva de-a lungul vieții. Oamenii își supraestimează lecturile, așa că cercetătorii le-au dat o listă de nume și le-au cerut să le bifeze pe cele de scriitori. Printre ele se aflau și nume inventate, ca să nu merite să bifezi la întâmplare. Cine recunoaște mulți romancieri a citit, cel mai probabil, multă ficțiune.

Participanții au dat apoi teste de înțelegere a celorlalți. Unul dintre cele mai folosite arată fotografii în care se văd doar ochii unei persoane și cere alegerea cuvântului care descrie ce simte ea. Cei care citiseră multă ficțiune au ieșit mai bine. Cei care citiseră mai ales nonficțiune nu au avut acest avantaj.

Rezultatul a fost regăsit de mai multe ori de atunci. Are însă o limită evidentă: arată o legătură, nu o cauză. Poate că romanele îi fac pe oameni mai atenți la ceilalți. Sau poate că oamenii care sunt deja atenți la ceilalți sunt cei cărora le plac romanele.

Experimentul din 2013

Ca să afli cauza, trebuie un experiment. În 2013, David Kidd și Emanuele Castano au publicat unul în revista Science. Au împărțit participanții la întâmplare: unii au citit câteva pagini de ficțiune literară, alții un fragment de ficțiune de consum, alții nonficțiune, iar alții nimic. Imediat după, toți au dat testele de citire a emoțiilor.

Cei care citiseră ficțiune literară au avut scoruri ceva mai bune. Autorii au explicat diferența astfel: literatura „grea” lasă goluri și are personaje neclare, pe care cititorul trebuie să le deslușească singur, pe când romanele de consum lucrează cu tipare previzibile.

Studiul a făcut înconjurul lumii. Titlurile au fost pe măsură: ajung câteva minute cu Cehov ca să devii mai empatic.

Ce s-a întâmplat la verificare

În știință, un rezultat contează cu adevărat abia după ce îl obțin și alții. În 2016, trei echipe independente au repetat experimentul, cu un număr mult mai mare de participanți. Nu au regăsit efectul. Au confirmat în schimb legătura mai veche: cei care citiseră multă ficțiune de-a lungul vieții aveau scoruri mai bune.

În 2018, un proiect amplu care a refăcut mai multe experimente de științe sociale publicate în reviste de prim rang a inclus și studiul acesta. Din nou, efectul nu a apărut.

Privind înapoi, rezultatul inițial era greu de crezut. Empatia se formează în ani, din mii de întâlniri cu alți oameni. Ar fi fost ciudat ca zece minute de lectură să schimbe măsurabil ceva.

Unde s-a ajuns

Faptul că un experiment nu a rezistat nu înseamnă că ideea e falsă. În 2018, David Dodell-Feder și Diana Tamir au adunat toate experimentele de acest fel făcute până atunci și le-au analizat împreună. Concluzia: cititul de ficțiune are un efect pozitiv asupra înțelegerii celorlalți, dar un efect mic. Autorii înșiși îndeamnă la prudență, pentru că studiile sunt puține și diferă mult între ele.

O imagine rezonabilă a ceea ce se știe acum ar fi aceasta:

• Oamenii care citesc multă ficțiune se descurcă, în medie, ceva mai bine la testele de înțelegere a celorlalți. Legătura este slabă, dar a fost găsită în mod repetat.
• Nu se știe sigur în ce sens merge cauza. Cel mai probabil, în ambele.
• Dacă romanele au un efect, el vine din ani de lectură, nu dintr-o după-amiază.
• Deosebirea dintre literatura „înaltă” și cea de consum, pe care a insistat studiul din 2013, nu a fost confirmată convingător.

Contează cât te prinde povestea

Unele cercetări sugerează că nu ajunge să parcurgi un text. Psihologii vorbesc despre transportare: starea în care uiți de tine și ești cu totul în poveste. În câteva studii, doar cititorii care au fost cu adevărat absorbiți au arătat schimbări de atitudine sau de empatie după lectură. Dacă e așa, o carte citită din obligație, cu gândul în altă parte, nu ar avea niciun asemenea efect.

Câteva rezerve

Merită știute și limitele acestor cercetări. Testul cu fotografiile de ochi măsoară recunoașterea unor expresii, nu bunătatea. Faptul că înțelegi ce simte cineva nu te face să îl ajuți: și un manipulator priceput citește bine oamenii.

Apoi, istoria nu sprijină ideea că oamenii cultivați ar fi automat mai buni. Au existat mari cititori cruzi și oameni generoși care nu au deschis un roman în viața lor.

În sfârșit, cei care fac aceste studii sunt, aproape toți, iubitori de literatură, la fel ca cei care scriu despre ele în presă. Este exact situația în care un rezultat convenabil trebuie privit cu mai multă atenție, nu cu mai puțină.

Atunci de ce să citim ficțiune?

Poate că greșeala este să îi cerem literaturii o justificare utilitară. Nu ascultăm muzică pentru că ar scădea tensiunea și nu mergem la munte pentru vitamina D.

Un roman îți dă ceva ce nu se poate obține altfel: câteva ore petrecute în mintea altcuiva, într-o altă epocă, într-o viață pe care nu o vei trăi. Dacă, pe deasupra, ani de asemenea ore te fac puțin mai atent la oamenii din jur, cu atât mai bine. Dovezile spun că se poate, dar că efectul este mic și vine încet.