De ce să le citești copiilor cu voce tare și cum să o faci

În 2014, Academia Americană de Pediatrie a făcut o recomandare neobișnuită pentru o organizație medicală: părinții ar trebui să le citească copiilor cu voce tare în fiecare zi, începând din primele luni de viață. Nu când copilul învață literele, ci cu mult înainte să poată spune un cuvânt.

Cuvinte pe care altfel nu le-ar auzi

Vorbirea de zi cu zi dintr-o casă folosește un vocabular destul de restrâns: „hai la masă”, „încalță-te”, „unde e ursulețul?”. Cărțile pentru copii, chiar și cele foarte simple, conțin cuvinte mai rare și fraze mai elaborate decât conversația obișnuită. Un copil căruia i se citește aude „deodată”, „uriaș”, „a pornit la drum”, „s-a furișat” cu mult înainte să le întâlnească altundeva.

O estimare din 2019, făcută de cercetători de la Universitatea de Stat din Ohio, a încercat să măsoare diferența. Pornind de la numărul mediu de cuvinte din cărțile pentru cei mici, autorii au calculat că un copil căruia i se citesc câteva cărți pe zi aude, până la cinci ani, cu peste un milion de cuvinte mai mult decât unul căruia nu i se citește deloc. Este un calcul aproximativ, nu o măsurătoare directă, dar dă o idee despre ordinul de mărime.

Vocabularul cu care copilul intră la școală este unul dintre cei mai buni indicatori pentru cât de ușor va învăța să citească și cât de bine va înțelege ce citește.

Mai mult decât cuvinte

Cititul împreună aduce și altceva, mai greu de numărat:

• Atenție. Copilul exersează să urmărească un fir de la început până la sfârșit.
• Structura poveștii. Învață că există un început, o problemă, o rezolvare, că faptele au urmări și că personajele vor lucruri diferite.
• Emoții puse în cuvinte. Poveștile sunt un loc sigur în care se poate vorbi despre frică, gelozie, pierdere.
• Legătura cu părintele. Un sfert de oră de atenție neîmpărțită, în brațele cuiva, este poate cel mai important ingredient. Copilul ajunge să asocieze cărțile cu ceva plăcut.

Nu doar citi: vorbește despre carte

Contează și cum citești. Psihologul Grover Whitehurst și colegii săi au studiat, începând cu sfârșitul anilor 1980, o metodă pe care au numit-o lectură dialogică. Ideea: adultul nu doar citește textul, ci îl transformă într-o conversație. Pune întrebări, îl lasă pe copil să povestească, îi dezvoltă răspunsurile.

În experimentele lor, copiii cu care s-a citit astfel au avut, după numai câteva săptămâni, un limbaj mai bogat decât cei cărora li s-a citit la fel de mult, dar pasiv. Tehnica e simplă:

• Pune întrebări deschise: „Ce crezi că o să se întâmple?”, „De ce e supărat iepurele?”, în loc de „Vezi cățelul?”.
• Dezvoltă ce spune copilul. Dacă zice „cățel”, răspunde „Da, un cățel mare, maro, care aleargă”.
• Leagă povestea de viața lui: „Ții minte când ne-a prins și pe noi ploaia?”.
• La cărțile recitite, lasă-l pe el să spună ce urmează.

De la ce vârstă și până când

Bebelușii nu înțeleg povestea, dar aud ritmul limbii și vocea părintelui și privesc imaginile. Merg cărțile cartonate, cu puține cuvinte și imagini clare. E în regulă dacă mestecă pagina sau dacă lectura durează două minute.

Între unu și trei ani, copiii vor aceeași carte de zeci de ori. Pentru părinte e obositor, pentru copil e exact ce trebuie: repetiția îl ajută să fixeze cuvintele, iar a ști ce urmează îi dă siguranță.

Preșcolarii pot urmări povești mai lungi și pun nenumărate întrebări. Este vârsta ideală pentru lectura dialogică.

După ce copilul învață să citească singur, mulți părinți se opresc. Este păcat. Copiii pot înțelege după auz texte mult mai grele decât cele pe care le pot citi singuri, iar diferența se închide abia spre sfârșitul școlii gimnaziale. A-i citi unui copil de nouă ani un roman pe care încă nu l-ar putea duce singur îi ține treaz interesul pentru povești exact în perioada în care cititul propriu e încă muncă grea.

Câteva lucruri practice

• Zece–cincisprezece minute pe zi sunt de ajuns. Contează mai mult regularitatea decât durata. Ora de culcare e momentul clasic, dar merge orice moment liniștit.
• Lasă copilul să aleagă. Chiar dacă alege a cincizecea oară aceeași carte cu excavatoare.
• Joacă puțin teatru. Voci diferite, pauze, șoapte. Nu trebuie talent, doar chef.
• Nu transforma lectura în lecție. Dacă îl pui să silabisească sau îl verifici, plăcerea dispare.
• Ține cărți la îndemâna lui. Pe un raft jos, în mașină, lângă pat.
• Citește și tu. Copiii imită ce văd mult mai mult decât ce li se spune.

Un copil căruia i s-a citit nu va deveni neapărat un mare cititor, pentru că nimic nu garantează asta. Dar pornește la drum cu mai multe cuvinte, cu obișnuința poveștilor și cu amintirea că o carte înseamnă timp petrecut împreună.