Biblioteca din Alexandria: ce știm de fapt

Biblioteca din Alexandria este cea mai faimoasă bibliotecă din istorie și una despre care știm surprinzător de puțin. Nu s-a păstrat nicio ruină care să îi poată fi atribuită cu certitudine, niciun catalog și nicio descriere făcută de cineva care să fi lucrat acolo. Aproape tot ce se spune despre ea vine de la autori care au scris la sute de ani distanță.

Un oraș nou și un proiect ambițios

Alexandria a fost întemeiată de Alexandru cel Mare în 331 î.Hr., pe coasta Egiptului. După moartea lui, Egiptul i-a revenit unuia dintre generalii săi, Ptolemeu, care și-a făcut din noul oraș capitală. Dinastia lui a domnit aproape trei sute de ani, până la Cleopatra.

Primii Ptolemei au vrut să facă din Alexandria centrul lumii grecești. Au întemeiat, la începutul secolului al III-lea î.Hr., Museionul, „lăcașul muzelor”: o instituție în care învățați plătiți de rege trăiau, mâncau împreună și se ocupau de studiu. Biblioteca era o parte a acestui așezământ. Semăna mai mult cu un institut de cercetare decât cu o bibliotecă publică.

Toate cărțile lumii

Scopul declarat era adunarea tuturor textelor existente. Sursele antice povestesc metode pe măsura ambiției. Corăbiile care intrau în port ar fi fost căutate, iar sulurile găsite la bord, luate și copiate. Biblioteca păstra originalul, iar proprietarul primea copia. Un alt episod, relatat de medicul Galenus, spune că un Ptolemeu a împrumutat de la Atena exemplarele oficiale ale tragediilor lui Eschil, Sofocle și Euripide, lăsând drept garanție o sumă enormă, apoi a păstrat originalele și a renunțat la bani.

Asemenea povești nu pot fi verificate, dar arată ce reputație avea instituția.

Câte suluri erau?

Autorii antici dau cifre între 40.000 și 700.000 de suluri. Diferențele sunt atât de mari încât e limpede că nimeni nu știa precis. Istoricul Roger Bagnall a arătat că cifrele cele mai mari sunt aproape sigur exagerate: dacă adunăm tot ce se scrisese în greacă până atunci, nu rezultă atât de multe opere. Chiar socotind exemplarele duble și faptul că o lucrare se întindea pe multe suluri, câteva zeci de mii este un ordin de mărime mai credibil.

Și așa era, de departe, cea mai mare colecție de texte a lumii antice.

Ce s-a făcut acolo

Mai importantă decât numărul sulurilor a fost munca făcută cu ele. La Alexandria au lucrat unii dintre cei mai însemnați învățați ai Antichității:

• Eratostene, bibliotecar-șef, a calculat circumferința Pământului pornind de la lungimea umbrelor din două orașe, cu un rezultat remarcabil de apropiat de cel real.
• Euclid a activat în Alexandria în vremea primului Ptolemeu, deși legătura lui directă cu biblioteca nu este atestată.
• Calimah a alcătuit Pinakes, un catalog uriaș al autorilor greci, cu date biografice și listele operelor lor. Este considerat primul catalog de bibliotecă.
• Filologii alexandrini au comparat manuscrisele diferite ale lui Homer și au stabilit un text, au împărțit poemele în cânturi și au pus la punct semne de punctuație și accente. Felul în care citim azi literatura greacă veche le datorează mult.

Nu un incendiu, ci o stingere lentă

Povestea cunoscută de toată lumea spune că biblioteca a ars. Problema este că sursele dau trei vinovați diferiți, despărțiți de șapte sute de ani.

Iulius Cezar, 48 î.Hr. Asediat în Alexandria, Cezar a dat foc corăbiilor din port, iar focul s-a întins pe uscat. Unii autori antici spun că au ars atunci zeci de mii de suluri. Nu e limpede dacă a ars biblioteca însăși sau niște depozite de lângă port. Sigur este că învățații au continuat să lucreze la Alexandria și după aceea.

Creștinii, 391 d.Hr. În acel an a fost distrus Serapeumul, un templu care adăpostise o bibliotecă „fiică”, mai mică. Sursele care descriu evenimentul nu pomenesc însă distrugerea vreunor cărți, iar biblioteca principală dispăruse, cel mai probabil, cu mult înainte.

Arabii, 642 d.Hr. Povestea spune că un calif ar fi poruncit arderea cărților, pe motiv că sunt fie de prisos, fie dăunătoare. Ea apare pentru prima dată la peste cinci sute de ani după cucerirea orașului, iar istoricii o consideră aproape în unanimitate o legendă.

Explicația cea mai plauzibilă este mai puțin spectaculoasă. Încă din secolul al II-lea î.Hr., un rege Ptolemeu i-a alungat pe învățați din oraș. Sub romani, finanțarea a scăzut. În jurul anului 272 d.Hr., în timpul unui război, cartierul în care se afla Museionul a fost devastat. La toate acestea se adaugă un fapt simplu: papirusul nu ține la nesfârșit. Într-o climă umedă, de port, un sul trebuia copiat din nou la câteva generații. O bibliotecă pentru care nimeni nu mai plătește copiști se pierde singură, fără să fie nevoie de foc.

De ce ne place legenda

Imaginea marelui incendiu rezistă pentru că spune o poveste simplă, cu un vinovat. Fiecare epocă și-a ales vinovatul potrivit: tiranul, fanaticul religios, cuceritorul străin. Varianta reală e mai incomodă, pentru că arată că o bibliotecă se pierde prin bugete tăiate, dezinteres și neglijență, fără niciun moment dramatic.

Mai e de spus că pierderea literaturii antice nu se explică doar prin Alexandria. Cărți existau în multe orașe. Cele mai multe au dispărut pentru că, în secolele care au urmat, nu a mai avut cine să le copieze.

În 2002, Egiptul a deschis pe țărmul Alexandriei o bibliotecă nouă, Bibliotheca Alexandrina, într-o clădire în formă de disc înclinat spre mare, ca omagiu adus celei vechi.