Ce înseamnă ISBN-ul de pe coperta a patra

Întoarce orice carte publicată în ultimele decenii și vei găsi, deasupra codului de bare, un șir de cifre precedat de literele ISBN. Librarii, bibliotecarii și depozitele din toată lumea se folosesc de el în fiecare zi. Cititorii îl ignoră de obicei, deși se poate „citi” destul de ușor.

De ce a fost nevoie de el

Până în anii 1960, cărțile se comandau după titlu, autor și editură. Sistemul mergea cât timp comenzile erau scrise de mână și citite de oameni. Odată cu primele calculatoare folosite în depozite, a devenit o problemă: titlurile se repetă, există mai multe ediții ale aceleiași cărți, iar o greșeală de scriere încurca totul.

La mijlocul anilor 1960, marele lanț britanic de librării W. H. Smith a hotărât să își informatizeze depozitul și a cerut un sistem de numerotare. Profesorul Gordon Foster, un statistician irlandez, a propus un cod din nouă cifre, numit SBN, care a intrat în uz în 1967. Ideea a prins imediat și în alte țări, iar în 1970 a devenit standard internațional, cu zece cifre și cu numele pe care îl știm: International Standard Book Number.

La 1 ianuarie 2007, codul a trecut la 13 cifre, pentru că în unele zone se apropia epuizarea numerelor și pentru a se potrivi cu sistemul de coduri de bare folosit la toate produsele.

Cum se citește

Un ISBN de 13 cifre are cinci părți, despărțite de obicei prin liniuțe. Să luăm un exemplu: 978-973-46-1234-5.

• 978 — prefixul. Arată că produsul este o carte. Există și prefixul 979, introdus când numerele din 978 au început să se împuțineze.
• 973 — grupul, adică țara sau zona lingvistică. 973 și 606 sunt codurile României. Limba engleză are 0 și 1, franceza 2, germana 3. Țările cu producție mică de carte au coduri mai lungi.
• 46 — editura. Editurile mari primesc coduri scurte, ca să le rămână mai multe cifre pentru titluri. Cele mici primesc coduri lungi.
• 1234 — titlul și ediția, numerotate de editură.
• 5 — cifra de control.

Lungimea părților din mijloc variază, dar totalul este întotdeauna de 13 cifre.

Cifra care se verifică singură

Ultima cifră nu identifică nimic. Ea se calculează din celelalte douăsprezece și servește la depistarea greșelilor de tastare. Metoda e simplă și o poți încerca pe orice carte:

1. Ia primele 12 cifre.
2. Înmulțește-le pe rând cu 1, 3, 1, 3 și tot așa.
3. Adună rezultatele.
4. Vezi cât lipsește până la următorul multiplu de 10. Acela este numărul de control. Dacă suma se termină deja în zero, cifra de control este 0.

De exemplu, pentru 978-0-306-40615-?, suma iese 93. Până la 100 mai lipsesc 7, deci codul complet este 978-0-306-40615-7. Dacă un librar greșește o cifră când tastează, socoteala nu mai iese și calculatorul respinge codul.

Vechiul ISBN de zece cifre folosea un calcul diferit, în urma căruia cifra de control putea fi și 10. Pentru că 10 nu încape într-o singură poziție, se scria X, cifra romană. De aceea unele cărți mai vechi au un ISBN care se termină cu litera X.

ISBN-ul și codul de bare

Codul de bare de pe carte este același tip de cod care se găsește pe un pachet de biscuiți. În sistemul internațional de coduri de bare, primele cifre arată de regulă țara în care a fost înregistrat producătorul. Pentru cărți s-a creat o „țară” imaginară, căreia i s-au dat prefixele 978 și 979. Astfel, din 2007, ISBN-ul și numărul de sub codul de bare sunt unul și același.

Ce primește un ISBN și ce nu

Regula de bază: fiecare ediție și fiecare format are propriul cod. Aceeași carte va avea numere diferite pentru ediția cartonată, pentru cea broșată, pentru cartea electronică și pentru cea audio. O ediție revăzută primește un ISBN nou. Un simplu tiraj suplimentar, fără schimbări, îl păstrează pe cel vechi.

Revistele și ziarele nu au ISBN. Ele folosesc un cod înrudit, ISSN, de opt cifre, care identifică publicația ca întreg, nu fiecare număr.

ISBN-ul nu este obligatoriu prin lege și nu are nicio legătură cu dreptul de autor. O carte este protejată din momentul în care a fost scrisă, cu sau fără număr. Fără ISBN, însă, practic nu poate intra în librării și în cataloagele bibliotecilor.

Cine le dă

Sistemul este coordonat de o agenție internațională, cu sediul la Londra, care împarte coduri agențiilor naționale. În România, numerele sunt atribuite de Biblioteca Națională, gratuit, editurilor și autorilor care își publică singuri cărțile. Tot ea întocmește descrierea CIP, caseta cu date bibliografice tipărită de obicei pe pagina a doua sau a patra a cărții. În alte țări, de pildă în Statele Unite, codurile se cumpără de la o firmă privată.

La ce îți folosește ție

• Găsești exact ediția dorită. Dacă îți trebuie o anumită traducere sau ediția cerută la un curs, caută după ISBN, nu după titlu.
• Compari prețuri. Același cod înseamnă aceeași carte, la orice librărie.
• Îți cataloghezi biblioteca. Aplicațiile de evidență a cărților citesc codul de bare cu camera telefonului și completează singure titlul, autorul și coperta.
• Afli de unde vine cartea. După 978, cifrele 973 sau 606 îți spun că a fost publicată de o editură din România.