Cum se alege câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură

În fiecare an, într-o zi de joi de la începutul lui octombrie, la ora 13 fix, se deschide o ușă albă cu auriu într-o clădire din centrul vechi al Stockholmului. Secretarul permanent al Academiei Suedeze iese și rostește un nume. Până în acel moment, în afară de cei din sală, nimeni nu a știut cine va fi.

Un testament neclar

Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a murit în 1896. Prin testament, și-a lăsat cea mai mare parte a averii pentru cinci premii anuale. Unul dintre ele urma să fie dat celui care a creat în literatură „opera cea mai remarcabilă într-o direcție ideală”.

Ce înseamnă „direcție ideală” nu a lămurit nimeni până astăzi. În primii ani, academicienii au înțeles formula într-un sens conservator, de idealism moral înalt, ceea ce explică de ce mari scriitori ai vremii au fost ocoliți. Cu timpul, interpretarea s-a lărgit mult.

Nobel a hotărât și cine să acorde premiul: Academia Suedeză, o instituție înființată în 1786 de regele Gustav al III-lea, după modelul Academiei Franceze, pentru îngrijirea limbii suedeze. Are optsprezece membri, aleși pe viață.

Cine poate propune

Nimeni nu se poate propune singur. În fiecare toamnă, Academia trimite câteva sute de scrisori prin care invită la nominalizări. Au dreptul să propună:

• membrii Academiei Suedeze și ai altor academii și instituții asemănătoare;
• profesorii universitari de literatură și de lingvistică;
• laureații anteriori ai premiului;
• președinții societăților de scriitori reprezentative pentru literatura țării lor.

Propunerile trebuie să ajungă la Stockholm până la 31 ianuarie. De obicei se strâng câteva sute de nume, multe dintre ele repetate de la un an la altul.

Calendarul

Munca de triere o face Comitetul Nobel, un grup restrâns, alcătuit în principal din membri ai Academiei.

• Februarie–aprilie. Comitetul parcurge propunerile și alcătuiește o listă preliminară de aproximativ douăzeci de nume, pe care o supune Academiei.
• Mai. Lista este redusă la cinci candidați, lista scurtă.
• Iunie–august. Academicienii își petrec vara citind sau recitind operele celor cinci.
• Septembrie. Încep dezbaterile.
• Octombrie. Are loc votul. Câștigă cel care adună mai mult de jumătate din voturi. Numele este anunțat imediat.
• 10 decembrie. În ziua morții lui Nobel, regele Suediei înmânează medalia și diploma, la Stockholm. Înainte de ceremonie, laureatul ține o conferință.

Un scriitor ajunge rar laureat în primul an în care apare pe listă. De regulă, un nume revine în discuție ani la rând.

Cincizeci de ani de tăcere

Statutele Fundației Nobel interzic dezvăluirea nominalizărilor și a discuțiilor timp de cincizeci de ani. Listele de „favoriți” care circulă în fiecare toamnă sunt, prin urmare, simple presupuneri, iar cotele caselor de pariuri nu au la bază nicio informație din interior.

Arhivele deschise între timp sunt însă pline de surprize. Din ele știm că Lev Tolstoi a fost propus în mai multe rânduri și respins, iar primul premiu, din 1901, a mers la poetul francez Sully Prudhomme, astăzi aproape uitat. Decizia a stârnit atunci protestul public al unui grup de scriitori suedezi.

Reguli și excepții

Premiul se dă pentru întreaga operă a unui autor, nu pentru o singură carte, deși în primele decenii motivarea pomenea uneori un titlu anume. Poate fi împărțit între cel mult doi laureați, lucru care s-a întâmplat rar.

Din 1974, nu mai poate fi acordat postum. Singura excepție: dacă laureatul moare după anunț, dar înainte de ceremonie.

Doi scriitori au refuzat premiul. Boris Pasternak l-a acceptat în 1958, apoi a fost silit de autoritățile sovietice să renunțe. Jean-Paul Sartre l-a refuzat în 1964 din proprie voință, spunând că un scriitor nu trebuie să se lase transformat într-o instituție.

Controverse

Istoria premiului este și o istorie a absențelor. Nu l-au primit Tolstoi, Ibsen, Proust, Joyce, Virginia Woolf sau Borges. Unii au murit prea devreme, alții nu au fost pe gustul Academiei din vremea lor.

I s-a reproșat mult timp că privește mai ales spre Europa și spre câteva limbi mari și că a premiat foarte puține femei. În ultimele decenii, lista laureaților a devenit mai variată, ca geografie și ca gen.

Și definiția literaturii a fost împinsă. Winston Churchill a primit premiul în 1953, pentru scrierile istorice și pentru discursuri. În 2015, a fost premiată Svetlana Aleksievici, pentru cărți alcătuite din mărturii reale. În 2016, a venit rândul lui Bob Dylan, pentru versurile cântecelor sale, o alegere care a împărțit lumea literară.

Cea mai gravă criză a fost în 2018. Un scandal de abuzuri și de conflicte de interese, legat de soțul unei membre a Academiei, a dus la mai multe demisii. Premiul nu a mai fost anunțat în acel an. A fost acordat în 2019, odată cu cel pentru anul în curs.

Ce primește laureatul

O medalie de aur, o diplomă și o sumă de bani care s-a schimbat de-a lungul timpului, în funcție de veniturile Fundației Nobel. În ultimii ani a fost de aproximativ unsprezece milioane de coroane suedeze.

La fel de mult contează efectul asupra cititorilor: cărțile laureatului sunt retipărite și traduse în zeci de limbi, iar un autor cunoscut până atunci de un public restrâns ajunge, în câteva săptămâni, în librăriile din toată lumea.

O legătură cu România

Niciun scriitor de limbă română nu a primit până acum premiul. Laureata din 2009, Herta Müller, s-a născut însă în România, în satul Nițchidorf din Banat, și a scris în germană despre viața sub dictatură. Tot din România provenea și Elie Wiesel, născut la Sighet, care a primit în 1986 Premiul Nobel pentru Pace.

Premiul nu stabilește cine este cel mai bun scriitor în viață, lucru imposibil de măsurat. Este alegerea unui grup de optsprezece cititori, cu gusturile și limitele lor. Rămâne util mai ales ca recomandare: în fiecare an, îndreaptă milioane de oameni spre un autor pe care altfel poate nu l-ar fi deschis.