Cum au apărut bibliotecile publice și de ce împrumutul e gratuit

Deasupra intrării Bibliotecii Publice din Boston stă săpată în piatră o inscripție scurtă: „Free to all”, adică gratuită pentru toți. Clădirea a fost deschisă în 1895, iar pe vremea aceea inscripția era aproape o declarație politică. Ideea că oricine, bogat sau sărac, poate intra, poate citi și poate lua o carte acasă fără să plătească nimic era nouă și deloc acceptată de toată lumea.

Biblioteci pentru cei puțini

Biblioteci au existat din Antichitate, dar erau ale regilor, templelor sau învățaților. La Roma, Asinius Pollio a deschis în secolul I î.Hr. o bibliotecă pe care o numea publică, iar împărații au construit apoi altele. „Publicul” lor era însă format din oamenii care știau să citească, adică o minoritate educată.

În Evul Mediu, cărțile erau atât de scumpe încât în multe biblioteci erau legate cu lanțuri de pupitre. Le puteai citi pe loc, dar nu le puteai lua. Biblioteca cu lanțuri a catedralei din Hereford, în Anglia, se păstrează și azi așa. Cărțile se aflau mai ales în mănăstiri, universități și colecțiile nobililor.

Cărți pe bază de abonament

Tiparul a făcut cărțile mai ieftine, dar nu ieftine. În secolul al XVIII-lea au apărut două soluții pentru cei care voiau să citească mai mult decât își permiteau să cumpere.

Prima a fost biblioteca prin abonament. Un grup de oameni puneau bani laolaltă, cumpărau cărți și le foloseau în comun. Cea mai cunoscută a fost fondată în 1731, la Philadelphia, de un tânăr tipograf, Benjamin Franklin, și prietenii lui. Library Company of Philadelphia există și astăzi.

A doua a fost biblioteca de împrumut comercială. Era o afacere: plăteai o taxă, anuală sau pentru fiecare carte, și împrumutai romane. În secolul al XIX-lea, astfel de biblioteci aveau o putere enormă în Anglia. Una dintre cele mai mari, a lui Charles Mudie, cumpăra atât de multe exemplare încât influența ce romane se publicau și chiar cât de lungi erau.

O bibliotecă plătită din taxe

Ideea decisivă a fost ca biblioteca să fie plătită de comunitate, din impozite, și să fie deschisă oricui. Ea a apărut aproape simultan în Statele Unite și în Marea Britanie, la mijlocul secolului al XIX-lea.

Orașul Peterborough, din New Hampshire, a deschis în 1833 o bibliotecă susținută din bani publici, iar ea este citată adesea drept prima de acest fel. Boston a făcut primul pas mare: biblioteca a fost înființată în 1848 și și-a deschis porțile în 1854. A fost prima bibliotecă municipală mare din care orice locuitor putea împrumuta cărți acasă, gratuit.

În Marea Britanie, Parlamentul a adoptat în 1850 o lege care permitea orașelor să strângă o mică taxă pentru biblioteci publice. Susținătorii ei spuneau că lectura îi va educa pe muncitori și îi va ține departe de cârciumi. Adversarii se plângeau că oamenii cinstiți vor plăti cărți pentru alții.

Omul care a construit 2.500 de biblioteci

Andrew Carnegie a ajuns în Statele Unite copil, dintr-o familie săracă de țesători scoțieni. Când lucra ca băiat de telegrame, un om înstărit din Pittsburgh și-a deschis biblioteca personală tinerilor muncitori, iar Carnegie a împrumutat cărți de acolo în fiecare sâmbătă. Mai târziu a devenit unul dintre cei mai bogați oameni din lume, din industria oțelului.

Între anii 1880 și 1920, Carnegie a finanțat construirea a peste 2.500 de biblioteci, cele mai multe în Statele Unite, dar și în Marea Britanie, Canada și alte țări. Nu dădea însă bani fără condiții. Orașul trebuia să ofere terenul și să se angajeze că va plăti, an de an, cărțile, personalul și întreținerea. Carnegie plătea clădirea, iar comunitatea trebuia să o țină în viață.

Rafturile deschise

Primele biblioteci publice nu semănau cu cele de azi. Cititorul nu avea voie la rafturi. Căuta titlul într-un catalog, completa un bilet, iar un bibliotecar aducea cartea din depozit. La sfârșitul secolului al XIX-lea, unii bibliotecari au început să lase cititorii să caute singuri printre rafturi. Mulți colegi s-au temut că vor dispărea cărțile.

Accesul liber s-a impus totuși, iar odată cu el au apărut sisteme de așezare a cărților pe teme, ca acela inventat de Melvil Dewey în 1876. Despre ele am scris pe larg în articolul despre cum sunt așezate cărțile într-o bibliotecă.

Și la noi

În spațiul românesc, primele mari biblioteci deschise publicului au pornit tot din colecții private. La Alba Iulia, episcopul Ignác Batthyány a fondat la sfârșitul secolului al XVIII-lea biblioteca Batthyaneum, care păstrează manuscrise medievale de mare valoare. La Sibiu, colecția baronului Samuel von Brukenthal a fost deschisă publicului la începutul secolului al XIX-lea.

În București, Biblioteca Fundației Universitare Carol I și-a deschis porțile în 1895. În decembrie 1989, în timpul luptelor din jurul Palatului Regal, clădirea a luat foc. O mare parte din colecție, sute de mii de volume, a fost distrusă. Biblioteca a fost refăcută și redeschisă câțiva ani mai târziu, ca Biblioteca Centrală Universitară.

De ce mai contează

Astăzi, aproape fiecare oraș și multe comune au o bibliotecă publică, iar împrumutul gratuit pare un lucru de la sine înțeles. Bibliotecile s-au schimbat: împrumută cărți electronice, au calculatoare, organizează cluburi de lectură și ateliere pentru copii.

Ideea de bază a rămas cea scrisă deasupra ușii din Boston. Accesul la cărți nu ar trebui să depindă de cât de mulți bani ai în buzunar.